A căzut guvernul Ungureanu. Bucuria USL-iștilor. Este poate pentru prima dată, sau cel puțin asta a fost percepția mea, când am avut un Guvern care a spus, în ciuda scurtei lui existențe, “am făcut” și nu “promitem că vom face”. A fost într-adevăr un “Guvern” și nu doar o adunătură de clienți ai unora sau ai altora. Ce a însemnat pentru Iași această scurtă perioadă? A însemnat punerea oficială a Iașului pe masa și pe harta Comisiei Europene în ce privește autostrada către Vest. A însemnat venirea aici a unui ministru al Transporturilor care a încercat, cu disperare aș spune, [...]

 
"Prigoana" intelectualilor și (bah)muțirea PDL

Se pare că unora din membrii conducerii PDL din organizația București, dar și din cea centrală, le este incomodă prezența celor care vor și pot a spune ce îi deranjează dintre lucrurile ce se întâmplă în partid. Fiindcă altfel nu-mi pot explica decizia de astăzi a BPN în ce-l privește pe Cristian Preda. Dacă așa își inchipuie ei că se restabilesc ordinea în partid și încrederea electoratului, am vești proaste pentru ei și într-o privință, dar și în cealaltă. În plus, mi-aduc aminte că le-a luat mai bine de-un an, marșuri cu portavocea și mitinguri organizate prin Iași, nenumărate emisiuni [...]

 
Un primar "offline"

Fiindcă văd că dl. încă primar e un fin analist al virgulelor, îi adresez o invitație: D-le Nichita, faceți, vă rog, publice notele (mediile) pe care le-ați înregistrat la disciplina “Gramatica limbii române” (dar nu numai) pe timpul studiilor de la Dorohoi. Sunt convins că profesorii de acolo, foarte mândri de ce ați devenit, vor fi foarte prompți în a vă vi le furniza. Asta, ca să vedem și noi, ăștia de vă plătim salariul și pe care ne judecați atât de aspru, după care ne pedepsiți să ne rupem mașinile și picioarele prin gropile de pe străzi și dintre [...]

 
Ora adevărului

Scriam acum mai bine de doi ani despre nevoia a două reforme majore. Ambele necesar a fi realizate în timpul celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu: cea a justiției și cea a partidului de guvernământ (PDL, dar acest lucru e valabil și pentru orice alt partid s-ar afla la guvernare). Ei bine, justiția, contrar așteptărilor mele, a luat-o înaintea partidului la putere. Citesc în presa scrisă, dar și în cea online despre “cutremurul” din PDL, odată cu plecarea “greului” Frunzăverde… “Greu” din ce punct de vedere? Că avea pe mână un județ care primea mai mulți bani decât [...]

 
Plecați odată din orașul nostru!

Mai ieri am avut nămeți lăsați doar în grija soarelui. Astăzi avem patinoar. Mâine ne așteaptă gropile. Sunt născut și am crescut în Iași, în plus nu mai sunt deloc tânăr, așa că am văzut de suficiente ori orașul ieșind din iarnă. Niciodată, dar repet, niciodată Iașul nu a arătat mai rău ca acum. Niciodată, nici măcar în ultimii ani ai  perioadei comuniste, Iașul nu a fost lăsat mai de izbeliște ca acum. Niciodată, repet acest cuvânt, Iașul nu a avut un aer mai deprimant, nu a părut mai ponosit și mai neîngrijit ca în acest sfârșit de mandat al [...]

 
Vreți în politică?... (partea a II-a)

Ca un făcut, după ce vorbeam ieri seară despre dezavantajele pe care trebuie să și le asume în mod firesc oricine are dorința de a activa politic la un nivel cât de cât vizibil (atenția publică orientată către propria persoană, atenuarea sau dispariția totală a intimității vieții de zi cu zi, expunerea publică în ce privește bunurile proprii, obligația de a-ți asuma funcția de reprezentare, analiza detaliatăa studiilor efectuate etc.), iată că astăzi am primit un document care mi-a reamintit de un alt neajuns al politicii, așa cum e ea făcută acum la noi. Este vorba de intersectarea, în diverse [...]

© 2011 Jurnalul unui om obișnuit Suffusion theme by Sayontan Sinha